8 TAȚI

de Tina MÜLLER
Traducere: Ciprian Marinescu
Regia: Irisz Kovacs
Scenografia: Theodor Niculae

Premiera: 15 august 2021

Durata: 1h 30min, fără pauză

Distribuție
Turnee
Premii
Galerie foto
Cronici

O adolescentă crește fără tată. Nico merge din nou și din nou la ușa celui care a procreat-o, dar nu sună niciodată - între timp mama ei se recăsătorește, divorțează din nou, îi naște o soră, ea se revoltă, se alătură unei găști de bătăuși, pleacă în America, citește Hermann Hesse, se împacă cu mama ei, ascultă Johnny Cash pe ascuns, crește. Însă soneria rămâne neatinsă.

Adolescența, cu traumele ei, privită ludic, cu simțul umorului. O poveste care vorbește despre singurătatea dureroasă a maturizării, despre ce înseamnă o familie și moștenirea traumei de la părinții noștri.

Distribuție

Turnee

Premii

Galerie Foto

Cronici

Ileana Lucaciu: „Irisz Kovacs și Theodor Niculae oferă inspirat textului o imagine teatrală originală de mare finețe pentru susținerea substratului tematic. Decorul lui Theodor Niculae este senzațional, amplasând pe scenă mai multe căsuțe albe micuțe cu ferestre în care în momente cheie apar umbrele celor care le locuiesc. Excelente sunt aceste accente vizuale. Fundalul decorului e dominat simbolic de o ușă albă cu trepte în față, loc în care Nico revine mereu cu dorința de a își afla tatăl, familia dorită genetic. Acest decor completat prin culorile discrete ale costumelor, dă viață scenică sensurilor majore din text. Regizoarea folosește admirabil oferta decorului, personajele invocate de povestea lui Nico, ies din căsuțe pentru a improviza tipologiile diverse evocate. Actorii se transpun mereu în aceste personaje pentru a arăta esența lor tipologică și o fac admirabil fiecare. Ei ajung să și cânte apreciabil în unele improvizații dictate și de faptul că Nico e fan al unei vedete. Colaborarea regizor și scenograf, e perfectă având drept rezultat un spectacol cuceritor vizual, iar cei doi tineri merită premii pentru debut în viața teatrală. Regia, departament în care se făcea simțită o criză, iată că primește o nouă forță prin Irisz Kovacs. Actorii se alătură acestei viziuni regizorale cu tot sufletul și credința în ceea ce vor oferi emoțional publicului. Toți creionează minunat personajele ce le revin prin transformări imediate, fără exagerări, doar prin expresii definitorii. Interpretarea lui Nico de către Ecaterina Lupu este remarcabilă prin modul în care actrița subliniază substratul fiecărei situații evocate, rolul său fiind central în reprezentație. La rândul său Cristiana Luca realizează nuanțat un alt personaj important pentru evocări, pe cel al mamei. Cele două actrițe alături de colegii de generație - Florin Aioane, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea demonstrează o pătrunzătoare analiză a fiecărui cuvânt rostit și un talent complex.”

Ileana Lucaciu

http://ileanalucaciu.blogspot.com/2022/02/8-tati-teatrul-de-stat- constanta.html

Claudiu Groza: „După opinia mea, cel mai bine calibrat pe toate palierele (regie/actorie/scenografie) a fost 8 tați de Tina Müller, în regia lui Irisz Kovacs (Teatrul de Stat Constanța), pe care l-am văzut la sediu la finele lui august. Confesiunea emoționantă a unei adolescente confruntate cu tribulațiile psiho-existențiale ale mamei sale și cu lipsa tatălui a fost transpusă într-un spectacol simplu, cald, cumva solar în ciuda subiectului. Irisz Kovacs și-a edificat cu maturitate montarea, fără patetisme și nici prea cerebral, având alături o echipă deja redutabilă de tineri actori (Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea, Andrei Bibire și Florin Aioane) și un scenograf inspirat (Theodor Niculae), al cărui spațiu scenic a fost sugestiv, pregnant vizual și util, deși minimalist. Cred că echilibrul construcției este și atuul spectacolului. De altfel, această amprentă regizorală s-a văzut și în fragmentul din creația colectivă, pentru care Irisz Kovacs a fost premiată la DbutanT.”

Claudiu Groza

http://tribuna-magazine.com/dbutant-6-0-dramaturgi-si-regizori/

Radu Nica, regizor: „Încetează un tată vitreg să fie tată atunci când mama se desparte de el? Mai este tatăl biologic tată, atâta vreme cât copilul nu știe mai nimic despre el? Iar, în această situație, își poate alege copilul tatăl pe care îl consideră potrivit? Iată câteva dintre întrebările grave, actuale și, pentru adepții dinamicii tradiționale a familiei - greu de conceput, pe care piesa Tinei Müller le pune într-un text de o actualitate răvășitoare, întrebări cărora Irisz Kovacs, alături de excelenta echipă a teatrului constănțean, le răspunde cu un spirit ludic - pe cât de deconcertant, pe atât de just și eficient în potențarea tematicii serioase a piesei. Problema identității generației Z, cu dramele specifice produse de ceea ce sociologii numesc “patchwork family”, este admirabil surprinsă în acest spectacol atașant, în care coexistența paradoxală a râsului și plânsului este redată cu o gingășie și onestitate dezarmante. Un spectacol cu o estetică fresh, inedită și de impact, interpretat strălucit de toți artiștii implicați, care dau măsura unui debut regizoral mai mult decât remarcabil în teatrul românesc”. – Radu Nica este coordonatorul licenței regizoarei Irisz Kovacs.

Radu Nica

Coloritul e dat de grupul celor trei tineri care apar precum zânele ce înconjoară un copil. Theodor Șoptelea, Andrei Bibire, Florin Aioane se joacă fără o clipă de răgaz, cântă și transpun baladesc povestea fetiței. A unei fetițe care crește și se lovește, la rândul ei, de colțuroasa viață a maturilor. Echipa este armonioasă, cei cinci intră în căsuțe și reapar, după cum curge povestea, intră în relații de joc și muzicale, pretextul fiind amprenta lui Johnny Cash asupra nevăzutului tată. Andrei Bibire și Theodor Șoptelea își asumă mai subliniat partea muzicală, pe când Florin Aioane face o adevarată demonstrație de expresivitate pentru tot felul de ipostaze ale personajelor ilustrate în scenetele lor.

Marius DOBRIN/SpectActor

Într-o dinamică excelentă, spectacolul „8 Tați” spune povestea unui copil care nu-și cunoaște tatăl. Doar că dintr-o singură poveste apar, într-un ritm formidabil, alte povești asemănătoare despre o generație întreagă de tineri care nu reușesc să-și definească identitatea. Nu știu cine sunt. Au o familie în care se simt străini. Și-au pierdut părinții și se zbat să-i recupereze. Simetria situațiilor, mișcarea în sincron, replicile rostite de Nico împreună cu Rosa, toate acestea creează un personaj colectiv – tinerețea. Cu idealurile și eșecurile ei, tinerețea cântă la chitară, pe scenă, în fața unui public care-și trădează, prin reacții vesele, plăcerea de a privi jocul plin de energie al minunaților actori de la Teatrul de Stat din Constanța. La final, trupa avea aceeași energie ca la început, de parcă ar fi putut oricând să înceapă o nouă reprezentație. (…) mi-au plăcut extraordinar ultimele secunde din spectacol, când se sting luminile fără ca întunericul să se instaleze deplin pe scenă. Mi s-a părut că au răsărit stele deasupra cartierului miniatural, luminând vag casele desprinse dintr-o poveste frumoasă și autentică, fără nimic din Barbie Land. Și mi-a răsunat în minte replica bunicului: „O să vină vremuri mai bune, asta e regula naturii!”

Mihaela Nicolae

https://www.teatrulgeorgeciprian.ro/mihaela-nicolae-8-tati-familia-nu-e-o-inventie/