A DOUĂSPREZECEA NOAPTE

• Distribuție
• Turnee
• Galerie foto
• Cronici

Confuzia identitară, ce poate fi mai actual și, totodată, mai shakespearian? Aproape toate personajele din „A douăsprezecea noapte” își asumă o altă identitate, ceea ce dă naștere la confuzie, neînțelegeri și chiar iubire. Fiecare înșală și este înșelat la rândul său.

Viola și fratele ei geamăn, Sebastian, sunt victimele unui naufragiu și fiecare crede despre celălalt că s-a înecat. Ajunsă pe țărmurile Iliriei, Viola se deghizează în bărbat și, sub numele Cesario, se angajează ca servitor al Ducelui Orsino.

Orsino este îndrăgostit de Olivia, dar ea este în doliu după fratele ei și i-a respins până acum toate avansurile amoroase. Cesario (Viola) este trimis de duce la Olivia, cu mesajul lui de dragoste. Iar Olivia se îndrăgostește de frumosul mesager, înșelată fiind de deghizarea Violei.

Care, de fapt, s-a îndrăgostit de stăpânul ei Orsino, la rândul lui derutat de sentimentele stranii pe care le încearcă față de „servitorul” său. Astfel se constituie un triunghi amoros în care Viola îl iubește pe Orsino, care o iubește pe Olivia, care îl iubește pe Cesario/Viola. Dar cât este iubire și cât este iluzie în aceste legături romantice?

Malvolio, majordomul Oliviei, are o atitudine disprețuitoare față de toți cei din jurul stăpânei sale – ruda bețivă Sir Toby Belch, prietenul lui, Sir Andrew, servitoarea Maria și bufonul Feste. Toți se aliază împotriva lui Malvolio și îi joacă o farsă crudă.

Apare și fratele geamăn al Violei, Sebastian, împreună cu Antonio, salvatorul și protectorul său. Sebastian se întâlnește cu Olivia, care îl ia drept Cesario și îl cere în căsătorie. Sebastian acceptă și, inevitabil, ajunge față în față cu dublul său, Cesario – de fapt sora sa, Viola, pe care o credea înecată în naufragiu.

Într-un happy end provizoriu, confuziile identitare se risipesc, iar triunghiul amoros se rezolvă, transformându-se în două cupluri: Sebastian și Olivia, Viola și Orsino.

Doar că sfârșitul este altul, căci Malvolio se va răzbuna pe cei care și-au bătut joc de el.

Distribuție

• ORSINO: Andrei Bibire
• VIOLA: Cristiana Luca
• SEBASTIAN: Theodor Șoptelea ,Vlad Lință
• ANTONIO: Iulian Enache
• OLIVIA: Mihaela Velicu
• SIR TOBY BELCH: Liviu Manolache
• MARIA: Ecaterina Lupu
• SIR ANDREW AGUECHEEK: Cătălin Bucur
• MALVOLIO: Marian Adochiţei ,Emilian Oprea
• FESTE: Ștefan Mihai
• CURIO/ O FEMEIE LA CURTEA OLIVIEI: Alina Manţu
• VALENTIN/ UN POLIȚIST: Georgiana Mazilescu
• CĂPITAN / UN PREOT: Florentin Roman

Turnee

• FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU „ELVIRA GODEANU” - 13 - 24 mai 2024
• Festivalul International Shakespeare Craiova - 16 - 26 mai 2024

Cronici

În cea de a 12-a noapte după Crăciun, adică atunci când se sărbătorește Epifania, normele sociale sunt suspendate. E o noapte a revelației jucăușe, dar tragice, a mersului pe sârmă dintre iluzie și realitate. A dansului macabru, pe care teatrul îl reproduce ritualic, ca pe o reamintire necesară. Nicio piesă nu putea să fie mai potrivit aleasă pentru regalul expresiv, talentat și pătimaș din care se compune extraordinara trupă de actori de la Teatrul de Stat din Constanța. Lor, acestor actori, cu inima mai flămândă decât e marea, le dedic rândurile de mai jos. Sunt sigură că Andrei Șerban, autorul absolut al încă unui spectacol excepțional și hipnotic, va înțelege. Orsino, jucat de Andrei Bibire, deschide cortina și captează imediat atenția publicului, printr-o interpretare precisă, riguros coregrafiată și, în același timp, fluidă. Actorul găsește echilibrul perfect în articularea unei figuri masculine pe care terminologia de azi ar denumi-o toxică. El construiește, migălos și subtil, un personaj ce nu face decât să reproducă - în gândire și atitudine - simplist și aproape înduioșător, clișeele „gândirii bărbatului”. E un fel de Ken din filmul Barbie. Mă hazardez să afirm că, asemenea lui Ryan Gosling, Bibire își joacă foarte credibil personajul, luând în același timp o distanță abia perceptibilă, dar esențială, față de el. [...] Viola Cristianei Luca este, pur și simplu, o revelație, de la început până la sfârșitul reprezentației. Locuită de o rară grație naturală, combinată cu intuiție scenică, actrița joacă și se joacă în același timp, delectându-se și delectându-ne în reflexele oglinzilor multiple ale personajului pe care îl interpretează. Expresivitatea candidă a Cristianei Luca e dublată de umor bine temperat. Ingenuitatea sa e autentică, iar capacitatea de a transmite o forță latentă, niciodată manifestă, dă interpretării Violei multă tensiune, dar și o transparență castă, cu totul ieșită din comun. [...] Olivia Mihaelei Velicu dezvăluie un talent cu prezență și așezarea actrițelor care pot fi angelice și nevrotice cu aceeași dezinvoltură. O interpretă a cărei inteligență radiază, combinând sensibilitatea și rațiunea, o expresivitate caldă și rece, de la un moment la altul. Olivia sa este comică și plină de aplomb, pasională și rătăcită, balansând simetric starea de dulce amăgire despre iluzia iubirii și clișeele acesteia, prefigurate de Orsino. [...] Ecaterina Lupu (Maria) e o actriță desprinsă din Bulgakov, diabolică și efervescentă, dictând pulsul energiei de pe scenă, ca un mic Dumnezeu jucăuș, dar pervers. Ea e cea care mi-a inspirat, în triunghiul - la fel de bulgakovian - cu personajele Feste și Sir Toby, sentimentul că, da, lumea e poate condusă de trei spirite descreierate și poate că de asta „farsa merge prea departe”… [...] Sir Andrew este jucat de Cătălin Bucur, actor al cărui talent comic e organic și devastator. Un bufon absolut care ar putea, însă, interpreta și personaje ca Richard al III-lea și juca în piese de Ionesco sau Samuel Beckett. Personajul său din această A douăsprezecea noapte este, de altfel, tragic în realitate, fiind destinat să materializeze idiotul satului, pe cel pe care soarta îl terfelește constant și care e destinat ridicolului. [...] Actorul are capacitatea rară de a te face să râzi de cum apare, printr-o postură, o ridicare din sprânceană, un gest asimetric și ridicol. [...] De un comic mult mai flegmatic și mai sadic este personajul jucat de Ștefan Mihai (Feste). Actorul mi-a dat impresia unui interpret care se delectează în a folosi instrumentarul foarte bine stăpânit al mijloacelor care îi stau la dispoziție și al căror efect îl cunoaște deja. Jocul acesta, cu manierizarea posibilă, e riscant, dar asumat și anunță o personalitate scenică versatilă și lucidă, dar care, într-o oarecare măsură, își privește vocația fără idealism. Suntem cu toții niște bieți saltimbanci, pare să spună actorul, nu personajul. Iar asta dă prezenței sale scenice o relaxare particulară și un ton distanțat și nostalgic. [...] În fine, mă opresc la actorii care-l interpretează, alternativ, pe Malvolio. Marian Adochiței își joacă personajul ca pe o victimă sigură a ridicolului. Sumbru, taciturn, monosilabic. O prezență scenică cu mijloace comice minimaliste, dar eficiente, un rol perfect înscris în ansamblul reprezentației. Emilian Oprea dă personajului Malvolio o consistență comică diferită și îl îmbracă în histrionism grotesc. Oprea nu este un actor necunoscut, dimpotrivă. De fiecare dată când îl văd într-un rol, sunt impresionată de capacitatea sa de a iradia, pe scenă și pe ecran, o ambiguitate translucidă și magnetică - știu, cuvintele traduc, la rândul lor, patetic ceea ce un actor transmite fără vorbe. [...] Cei doi interpreți ai lui Sebastian, Theodor Șoptelea și Vlad Lință, nu au partituri care să ofere prea multă șansă expresivă, dar fiecare se înscrie în date scenice foarte bine folosite. Șoptelea e discret, rece, oglinda rațională a Violei. Lință e sentimental și cu afectivitatea la vedere, oglinda sensibilă a Violei. [...] Interpretul lui Sir Toby nu este la debut. Liviu Manolache face o compoziție colorată și bine articulată în mozaicul comic al triunghiului grotesc-malefic. La fel, Iulian Enache în Antonio reușește să fie convingător drept un îndrăgostit fără speranță, cu porniri iraționale justificate de criza vârstei de mijloc. Apariție fulgurantă în Căpitan și Preot, Florentin Roman interpretează just, la fiecare apariție, funcția sa de personaj-verigă a poveștii. Alina Manțu și Georgiana Mazilescu mediază coregrafic începutul reprezentației, dansând hieratic și hipnotic pe scenă la intrarea spectatorilor. Ele devin apoi diverse personaje-suport (Curio, Valentin, Polițist) și leagă abil verigile dintre scene, fără ca intervențiile lor să pară vreodată interferente. E foarte multă precizie în asta! Ultimul actor, magnific, al acestui spectacol este decorul Carmencitei Brojboiu, acompaniat ideal de sound designul lui Alexandru Popa și de luminile desenate de Cristian Niculescu. Scenografia este concepută ca o cutie imensă în interiorul căreia se joacă jocul iluziilor, al proiecțiilor reflectate de perdeaua franjurilor cu reflexe de curcubeu. Pare un joc digital, în culori vii, prea vii, cu personaje care își deghizează existența și o trăiesc ca pe o farsă plină de clișee, cu toate că moartea, adevărata dispariție, e mereu foarte aproape. E la distanță de o fâșie de perdea… Toate aluziile sunt prezente: fluiditatea genurilor, agresiunea și comicul absurd, pompa și promiscuitatea, veselia macabră și cruzimea fără sens. Andrei Șerban reușește în acest spectacol, alături de Dana Dima (regizorul său asociat), să te facă să vrei să fii și tu pe scenă, să te inunde de frumusețea derizoriului vieții, a proiecțiilor în care ne aruncăm de bunăvoie, a umilinței și respingerii pe care o arătăm semenilor noștri în exact același moment în care noi căutăm apartenență și acceptare… [...]

Corina Șuteu - Revista 22

https://revista22.ro/cultura/sunt-mai-flamand-decat-e-marea-sau-actorii-din-a-douasprezecea-noapte

Nu știu dacă, atunci când s-a hotărât să revină asupra textului „A douăsprezecea noapte”, Andrei Șerban și-a propus să arunce lumea în aer, însă lectura pe care o oferă de data aceasta asupra unuia dintre cele mai montate texte ale lui Shakespeare este mai mult decât surprinzătoare. E vie, e șocantă, e nebună, e o perspectivă care, cel puțin în ultimele minute de spectacol, te face să îngheți pe scaun și să privești lumea din jur cu alți ochi. Suntem parte dintr-un joc nebun, existența toată e un show, lumea toată e un show cu multe, infinite măști și, la un moment dat, totul explodează. Suntem umbre ale morții și în orice zâmbet se ascunde o tragedie, în orice ființă se ascunde o altă ființă, iar acest șir nesfârșit al măștilor în spatele cărora ne ascundem e aluatul unei existențe al cărei sens ne scapă. La Teatrul de Stat din Constanța – un teatru cu o viață nouă în ultimii ani, un teatru cu o trupă excelentă, cu mulți artiști tineri și valoroși, un teatru unde Andrei Șerban spunea că a regăsit spiritul și efervescența extraordinare de acum câteva decenii de la Teatrul din Piatra Neamț, unde a debutat – Andrei Șerban, împreună cu Dana Dima, aleg să pună în scenă această piesă stranie a lui Shakespeare, cu două planuri atât de diferite și cu o perspectivă atât de modernă, de surprinzător de actuală, nu doar asupra identității sexuale, ci și asupra feminității și a gândirii feminine, puse în lumină într-un mod cel puțin straniu pentru epoca în care a fost creată. Iliria lui Andrei Șerban e o scenă. O scenă de cabaret. O scenă cu irizări din „Twin Peaks”. O scenă unde un clovn ar putea veni să-și facă numărul într-o seară… Decorul creat de Carmencita Brojboiu se colorează în culori infinite și lumina schimbă sensul poveștii și schimbă sensul replicilor și cheia în care e gândită o scenă sau un personaj. Iar finalul… finalul care te bântuie, ore, zile, săptămâni se așază ca un nod în gât peste toată veselia unei nunți în care aproape nimeni nu e fericit. [...]

Monica Andronescu - artitudini

https://artitudini.ro/iliria-lui-andrei-serban-arunca-lumea-in-aer/

Dacă e vorba de o comedie de Shakespeare, atunci hai să ne jucăm! Să ne jucăm de-a jocul criticilor care găseau în Sonetele și piesele bardului minimum trei niveluri de interpretare: mai întâi, cel denotativ. Apoi, alte două, contrastante, atrase de polisemia limbii engleze. Unul care antrena limbajul licențios, menit să facă lectura „suculentă”; în sfârșit, un altul, cel pentru căutătorii de bucurii rafinate, care se dedulceau cu mesajele intelectuale sau metafizice. Aceeași sintagmă putea trimite în toate cele trei direcții. […] Ei, dar A douăsprezecea noapte rămâne o comedie cu tot tacâmul clasic de la Plaut și Terențiu citire: qui pro quo, gemeni confundați în urma naufragiului, de unde rezultă situații care mai de care mai năstrușnice, apoi, mult așteptata devoalare ce produce finalul fericit. Iar Andrei Șerban știe să facă comedii. Și, mai ales, știe să le aducă pe gustul publicului de azi folosindu-se de marotele epocii noastre. Cine e cine? Identitățile alunecă dintr-una în alta, genul, o etichetă de mult depășită, se dovedește mai mult decât fluid în fiecare scenă, iar plăcerea erotică se reface în toate combinațiile posibile atunci când opoziția masculin/feminin a fost anulată. Dragostea sau atracția abolesc genurile. Naufragiata se travestește în eunuc. Un sărut între salvatorul Antonio (Iulian Enache) și salvatul Sebastian, plus privirea pofticioasă cu care cel dintâi îl urmărește pe tânăr, contesa Olivia ce cade în mrejele unei femei pe care îl crede bărbat, simpatia celor două fete finalizată, de asemenea, într-un sărut... totul se petrece sub încăpătoarea umbrelă a confuziei identităților. Ce replică mai adevărată decât „Tu ești ea. Eu sunt el”? Shakespeare se dovedește, ca întotdeauna, „contemporanul nostru”. Iar regizorul de patrimoniu se dovedește, încă o dată, permeabil la tendințele zilei. Iar ceea ce face ca spectacolul tăiat în scene scurte să fie o adevărată plăcere este ritmul demențial, alert, mai ceva ca spuma de șampanie. Cum altfel, dacă e vorba de plăcere? [...] Exact ca autorul pe care îl montează, Andrei Șerban născocește o A douăsprezecea noapte pentru toate tipurile de public cu diferitele lor niveluri de interpretare. Și iată că aura universalității coboară din nou peste spectacol. Doar că ruptă din mentalul, așteptările și obișnuințele eclectice ale zilelor noastre.

Cristina Rusiecki - B-Critic

https://www.b-critic.ro/spectacol/teatru/lumea-se-rastoarna-doar-pentru-o-vreme/

Un spectacol foarte proaspăt, plin de energie și umor, foarte feminist și totodată ireverențios politic a realizat Andrei Șerban cu A douăsprezecea noapte shakespeariană la Teatrul de Stat Constanța (premiera în 28-29 februarie 2024). O montare cu un ritm alert, frenetic uneori, excelent susținut de trupa constănțeană, care îmi justifică jocul de cuvinte din titlu. Prima calitate a lecturii regizorale este că limpezește foarte inspirat altfel arborescenta intrigă a piesei. Povestea fraților Viola și Sebastian, despărțiți de un naufragiu, regăsindu-se apoi după multe tribulații, devine mai clară în abordarea lui Andrei Șerban (având-o ca regizor asociat pe Daniela Dima). De altfel, regizorii au operat anumite inspirate și necesare, cred eu, periaje dramaturgice ale intrigii, eliminând unele surplusuri și introducând, deloc strident, mici replici și caracteristici ale personajelor care aduc povestea spre contemporaneitate, chiar cu un subtext polemic lesne recognoscibil. Acțiunea se desfășoară într-un spațiu scenic minimalist conturat (admirabilă concepția stilizată a Carmencitei Brojboiu): un fel de catwalk sinuos, întrerupt de adâncituri ce pot figura diverse spații ale jocului și mărginit de o perdea argintie în care reverberează spectaculos lighting-designul foarte colorat al lui Cristian Niculescu. Alături de fantezistele și ingenioasele în detalii costume (tot ale Carmencitei Brojboiu) – gulerele elisabetane sunt semne scenice, de-a dreptul –, și de năstrușnicele ghivece cu plante, ansamblul scenografic capătă o amploare de sugestie cu totul notabilă. Andrei Șerban și-a construit spectacolul – tocmai datorită acestei reducții spațiale și textuale, ca să zic așa, pe actori, respectiv pe „personalitatea personajelor”, și a exploatat impecabil și la maximum resursele actorilor constănțeni, din toate generațiile. [...] Trebuie să punctez foarte clar că polemica ideologică regizorală este totuși foarte echilibrată: e-adevărat că unele personaje masculine sunt conturate în genere drept slabe, superficiale, lipsite de virilitate, iar cele feminine sunt sclipitoare, voluntare, învingătoare, admirabile, capabile să manipuleze intriga. Asta nu răstoarnă însă raporturile semnificative ale acțiunii: povestea de dragoste și toate piedicile în împlinirea ei constituie firul roșu ce poate fi mereu urmărit. Ce mi s-a mai părut de remarcat, ca un element atipic pentru montările din Shakespeare, este că – alături de excelenta punere în valoare a actorilor – Andrei Șerban a edificat un spectacol cu un anume registru lubric (îmi asum tăria termenului), adică erotic și foarte shakespearian, în felul ăsta. Și totuși, acest ton poate strident pentru pudibonzi nu exclude o dimensiune caldă, sensibilă, poetică aproape, emoționantă pe alocuri, a poveștii de dragoste. [...]

Claudiu Groza - Revista Tribuna

https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2024/09/518net.pdf

Doar nebunii iubesc. În timp ce sapă vitejește în mare, cu mâinile aproape goale, după cuvinte atent meșteșugite din cel mai obraznic text al lui Shakespeare. Aruncate în valuri dimpreună cu gemenii Sebastian și Viola în urmă cu patru secole, numai spre bucuria naufragiului ce le va fi-nsoțit de-atunci încoace comicul pe mici și mari scene din toate colțurile lumii, aduse din nou pe uscat, bine zvântate și iarăși salvate spre a primi o nouă identitate, într-o nouă limbă dintr-o nouă Ilirie, ridicată acum teatral în tânăra cetate a dragostei de la malul Mării Negre: Teatrul de Stat Constanța.[…] Înscenat într-o distribuție de zile mari de același Andrei Șerban în primii ani după revoluție la Naționalul bucureștean (cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Gheorghe Dinică, Maia Morgenstern, Claudiu Bleonț și alții), sub titlul „Noaptea Regilor sau Ce doriţi?”, celebrul text shakespearian „A douăsprezecea noapte” (cu subtitlu atât de deschis la interpretări) se bucură după mai mult de trei decenii, în proaspăta montare de la Constanța, de vitalitatea unei excelente trupe de actori, în majoritate foarte tineri, care savurează și înfiletează deștept patru secole de muzicalitate din fraza shakespeariană în ființele lor fragede, pline de ludic și culoare, deloc alterate de praful așternut peste vreo convenție clasică, preschimbând cu oarecare ușurință cuvintele (excelentă traducerea, care actualizează păstrând prețiozitatea limbajului, obținută în general prin fraze lungi și schimbări de topică, raportate la colocvial) în săbii ce se încrucișează abil în duelurile dragostelor cărora le-a fost aruncată mănușa. [...]

Luciana Antofi

https://lucianantofi.wordpress.com/2024/03/04/postnaufragiu-cu-joker-in-piscina-disco-din-iliria-nebunilor-a-douasprezecea-noapte-la-malul-marii-neomadrigal-elisabetan-cu-andrei-serban/