8 femei

8 femei
Spectacol invitat
Premiera: 14 noiembrie 2008
Durata: 2h, fără pauză
AG

OPT FEMEI, după versiunea românească de Constanţa Trifu şi Mihai Berechet, în regia lui Radu Nichifor și scenografia Adelinei Pater, asistent scenografie Ana Pavel, urmează structura clasică a romanelor poliţiste în stilul lui Agatha Christie.
Astfel, în Ajun de Crăciun capul unei familii bogate este descoperit mort în patul său, înjunghiat, iar ucigașul se pare că nu poate fi decât una dintre cele opt femei aflate în casă. Pe parcursul investigațiilor, fiecare dintre cele opt va avea o poveste de spus, iar secretele care vor ieși la iveală vor adânci și mai mult misterul, căci toate opt sunt suspecte cu mobil întemeiat.
Cu o distribuție exclusiv feminină, textul lui Robert Thomas oferă excepționale partituri actoricești, opt biografii complexe așteptând voci puternice care să le rostească angoasele și să le joace destinul. Actrițele Teatrului Maria Filotti - Monica Ivașcu, Ramona Gângă, Elena Andron, Emilia Mocanu, Cătălina Nedelea, Wanessa Radu, Narcisa Novac și Iulia Vasilescu sunt aceste opt voci în spectacolul regizat de Radu Nichifor.
Așadar, sala se va transforma într-un spațiu al sărbătorii devenit peste noapte spațiu al dezvăluirilor, al izbucnirii conflictelor latente, al mărturisirilor și al (auto)descoperirii

Distribuție

Galerie Foto