CĂTĂLINA MIHAI
Actriță
Colaborator
Date personale
- Data nasterii: 19-06-1997
- Locul nasterii: Hârșova
Actrița CĂTĂLINA MIHAI a absolvit licența în Actorie la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale din București unde a terminat și master-ul la aceeași secție. A fost nominalizată la două premii la Gala Premiilor GOPO (cele mai importante distincții din cinematografia românească) pentru rolul titular din filmul HEIDI. A obținut premiul pentru TÂNĂRĂ SPERANȚĂ. Pe scena TSC, a debutat în rolul Dorine din „Tartuffe" și a realizat un foarte inspirat travesti în „Doi tineri din Verona". De asemenea, poate fi aplaudată în spectacolul de improvizație „Meciul de comedie” și în „Ziua Z”, în „Povestiri culese”, în #acedesiguranță și „Universuri paralele”. Momentan, nu toate spectacolele au fost adaptate pentru sala studio a TSC. Cele mai recente roluri ale sale sunt Hera, asistenta de regie în „ Prometeu22”, regia Gábor Tompa și ea în fragmentul „Veni qua” din „Seaside Stories”, regia Radu Afrim. Cătălina Mihai a câștigat Premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul Izzy din spectacolul “Universuri paralele” la Festivalul “Buzău iubește teatrul” în iunie 2022.
- "Dorine, camerista Mariannei" în spectacolul TARTUFFE SAU IMPOSTORUL / Regia artistică și adaptarea: Horia Suru
- "SPEED, servitorul lui Valentin" în spectacolul DOI TINERI DIN VERONA / Regia artistică: Alexandru Mâzgăreanu
- "Improvizator" în spectacolul MECIUL DE COMEDIE. SPECTACOL INTERACTIV DE IMPROVIZAȚIE / Regia artistică: Dragoș Muscalu
- "Ana" în spectacolul ZIUA Z / Regia: Bobi Pricop
- "Ana" în spectacolul ZIUA Z - INVITAȚI / Regia: Bobi Pricop
- "Lisa Morrison" în spectacolul POVESTIRI CULESE / Regia: Colectivă
- "ghid" în spectacolul #ACEDESIGURANȚĂ / Regia: Bobi Pricop
- "Hera, asistenta de regie" în spectacolul PROMETEU'22 / Regia: Gábor Tompa
- 2019 - Alice în „Closer”, regia Teodora Savu - Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București
- Corie în „Desculț în parc” de Neil Simon, regia Andreea Vulpe - Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București
- Svetlana în „Mangalița”, serial televiziune, regia George Dogaru - Antena 1
- Lydia în „Martiri” de Marius Von Mayenburg, regia Vlad Massaci - Teatrul Mic București
- 2018 - Heidi în ”Heidi”, regia Cătălin Mitulescu - Strada Film
- 2017 - Spumi în „Loochy și Moochy”, regia Andreea Vulpe - Teatrul Masca București
- Susie Keegan în „Casa de la țară” de Donald Margulies, regia Claudiu Goga- Teatrul Național „I.L. Caragiale” București
- 2020 - Premiul Gopo pentru Tânără speranță pentru rolul Heidi din filmul omonim regizat de Cătălin Mitulescu
- Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar la Festivalul „Buzău Iubeşte Teatrul”, iunie 2022, pentru rolul Izzy din spectacolul „Universuri paralele”, de David Lindsay-Abaire, regia Radu Iacoban.

